Inca de la inceput, pensiile private au fost create sa vina in completarea pensiei publice, adica bani suplimentari de care sa beneficiem la varsta de pensionare, in plus fata de pensia de la stat.
Populatia Romaniei este in descrestere
Din datele demografice rezulta ca in Romania avem doua trenduri: scaderea natalitatii si plecari ale romanilor in strainatate (si in general pleaca cei care pot castiga destul de bine, clasa de mijloc) – mentiona Adrian Codirlasu, Presedinte CFA Romania.
Prin urmare, pe un orizont de timp de 20-25 ani, vom ajunge ca un angajat sa sustina peste 2 pensionari. Ceea ce inseamna ca sistemul public de pensii risca sa devina nesustenabil.
Din aceasta cauza, acum 10 ani, pe langa sistemul de pensii de la stat (Pilon I) au mai fost introduse doua sisteme: Pilon II (sistem privat obligatoriu) si Pilon III (sistem privat facultativ).
Randamente record pentru sistemul de pensii private din Romania
| Pilon II (pensie obligatorie) | Pilon III (pensie facultativa, voluntara) |
| lansat in mai 2008 - 7 fonduri de pensii private
- 7 milioane membri
- active 8.5 miliarde euro
- randament anualizat de ~9% (de la lansare)
- active formate din 80% contributii si 20% randament obtinut de fondurile private
| lansat in mai 2007 - 10 fonduri de pensii private
- 450.000 membri
- active: 382 milioane euro
- randament anualizat de ~7% (de la lansare)
- are deduceri fiscale in limita a 400 euro/an pentru angajat si angajator
|
Sursa: APAPR
Randamentul anualizat la Pilon II a fost foarte bun, in conditiile in care fondurile de pensii private investesc in active sigure, fara risc, marea majoritate in instrumente cu venit fix.
Astfel, din punct de vedere al randamentelor obtinute la Pilon II, Romania a reusit sa se claseze pe primele locuri in studiile facute de OECD (Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica), ceea ce arata organizarea profesionista a banilor de catre administratorii de fonduri.
Comparatie Pilon I si Pilon II
Daca in cazul pensiei private obligatorii (Pilon II) proprietarul fondurilor este fiecare contribuabil (banii se acumuleaza in contul lui personal, care se mosteneste), in cazul pensiei publice (pilon I) propietarul fondurilor este statul (nu poti lasa mostenire in acest caz ceva ce nu este al tau).
In ceea ce priveste garantarea fondurilor: Pilonul I este garatat, insa valoarea pensiei la varsta de pensionare este incerta si foarte volatila. Acum intentiile sunt bune, insa peste 20 ani cand ne vom pensiona poate nu mai sunt bani pentru plata pensiilor de la stat.
Sumele acumulate in Pilonul II sunt de asemenea garantate, prin lege (sunt garantate contributiile, diminuate cu comisioanele prevazute in lege), iar valoarea acumulata in
cont se cunoaste permanent, administratorii de fonduri avand obligatia sa anunte fiecare participant anual cati bani are in
cont.
| Pilon I (pensie de la stat) | Pilon II (pensie obligatorie) |
| Contributia obligatorie este de 25% (din care 3.75% merge spre Pilon II) - Proprietar al fondurilor este statul
- Suma garantata: necunoscuta, volatila (subiect al schimbarii legii)
- Active: nu exista, este deficit mare (se bazeaza pe contributiile viitorilor angajati)
- Castigurile: negative (contribui 21.25% din salariu brut timp de 40 ani, si incasezi o pensie de 45% din salariu, pentru ~10 ani)
| Contributie: 3.75% in 2018 (trebuia sa fie 6% inca din 2016, conform legii!) - Proprietar al fondurilor este contributorul (persoana fizica), care poate lasa mostenire aceste fonduri
- Suma garantata: contributiile (minus comisioane)
- Active: certe, segregate (depozitar independent, separat de administratorul fondurilor)
- Castiguri: pozitive (contributii + randament obtinut de administratori)
|
Sursa: CFA Romania
Rata de inlocuire a pensiilor
"Raportul pensie / salariu din sistemul de pensii de stat - adica rata de inlocuire - este prognozat sa se injumatateasca in cel mai bun caz, in toate scenariile si pentru toti romanii, la orizontul anului 2056, potrivit unui raport publicat in 2018 de Comisia Europeana. Pensiile private ar trebui consolidate, pentru ca ele sa poata compensa aceasta reducere asteptata a standardului de viata a cetatenilor Romaniei ", a declarat dl. Matti Leppala, PensionsEurope, in cadrul conferintei de pensii private de la FIAR 2018 (organizat de XPRIMM Media).
Practic contribuim cu 21.25% din salariul brut timp de 40 ani si incasam o pensie de ~45% din ultimul salariu, pentru doar ~10 ani. De aceea este important sa avem surse suplimentare de economisire pentru pensie (pilon II si III), pentru a putea beneficia la varsta pensionarii de o suma cat mai apropiata de salariu.